Mami mi-a zis să-ți dau asta înainte să spui «Da».

Toți invitații rămăseseră nemișcați.

Preotul închisese cartea.

Nimeni nu înțelegea ce se întâmplă.

Mihai privea plicul de parcă vedea o fantomă.

— Cine este Ana? am întrebat.

A închis ochii.

— Prima femeie pe care am iubit-o.

Cu nouă ani în urmă plecaseră împreună în Grecia.

În ultima zi de vacanță, Ana dispăruse în timpul unei excursii cu barca.

Paza de coastă o căutase zile întregi.

Nu fusese găsit nici trupul.

Niciun semn.

Familia o declarase dispărută.

După câțiva ani, fusese declarată decedată.

— Și fetița?

Mihai o privea fără să poată scoate un cuvânt.

Copila îl privea și ea.

— Mami a zis că semeni exact cu poza pe care o ține în portofel.

Am simțit că îmi fuge pământul de sub picioare.

Mihai a desfăcut complet scrisoarea.

„Dacă citești aceste rânduri, înseamnă că am găsit în sfârșit curajul să te caut. N-am murit. În ziua aceea am fost victima unei rețele care exploata oameni și am fost ținută ani întregi fără acte. Am reușit să scap abia anul trecut. N-am vrut să-ți distrug viața dacă deja mergi mai departe. De aceea nu voi intra în biserică. Decizia este doar a ta.”

În plic mai era o adresă.

Și o fotografie.

Ana.

Ținând de mână aceeași fetiță.

Mihai s-a uitat la mine.

Nu știa ce să spună.

Eu eram cea care trebuia să decidă dacă nunta continua.

Am făcut câțiva pași până la fetiță.

M-am aplecat la nivelul ei.

— Mama ta este afară?

A dat din cap.

Am ieșit din biserică.

La capătul aleii, pe o bancă, stătea o femeie foarte slabă.

Avea chipul brăzdat de cicatrici fine și privea în pământ.

Când l-a văzut pe Mihai, a început să plângă.

El s-a apropiat încet.

Niciunul nu vorbea.

Doar se priveau.

După câteva clipe, Ana a rupt tăcerea.

— Dacă vrei să intri înapoi și să te căsătorești, fă-o.

Nu am venit să-ți iau viața.

Am venit doar ca să afli că sunt vie.

Mihai plângea.

— De ce n-ai venit mai devreme?

— Pentru că abia acum am putut.

A urmat o liniște lungă.

Apoi Mihai s-a întors spre mine.

— Nu știu ce să fac.

Toți așteptau răspunsul meu.

Am inspirat adânc.

Și, pentru prima dată în viață, am ales să nu mă gândesc doar la mine.

— Dacă astăzi ai intra în biserică și ai spune „Da”, ai trăi toată viața întrebându-te ce s-ar fi întâmplat dacă ai fi rămas aici.

Lacrimile îi curgeau pe obraji.

— Du-te.

Vorbește cu ea.

Află adevărul.

Dacă destinul nostru este să fim împreună, vom găsi o altă zi pentru nuntă.

Dacă nu…

atunci e mai bine să aflu acum decât peste zece ani.

Mihai m-a îmbrățișat fără să poată spune nimic.

A plecat împreună cu Ana și cu fetița.

Nunta s-a oprit.

Invitații au plecat în liniște.

Au trecut aproape opt luni.

Într-o după-amiază, am primit un plic.

Era de la Mihai.

Îmi scria că el și Ana încercau să-și reconstruiască viața.

Dar că nu va uita niciodată gestul meu.

În plic mai era o fotografie.

Ana, Mihai și fetița zâmbeau pentru prima dată împreună.

Am privit fotografia mult timp.

A durut.

Foarte tare.

Dar, uneori, iubirea adevărată nu înseamnă să ții cu orice preț pe cineva lângă tine.

Înseamnă să ai puterea să-i lași libertatea de a-și găsi propriul drum.