Toți au început să țipe când șoferul de autobuz a oprit în mijlocul drumului

Autobuzul rămăsese oprit.

Nimeni nu mai vorbea.

Șoferul coborî din cabină.

Se apropie de bătrână.

— Este adevărat?

Femeia zâmbi timid.

— Nu este mare lucru.

Merg doar câteva ore în fiecare seară.

Mama băiatului era internată de aproape două luni.

Suferise o intervenție complicată.

Soțul o părăsise cu un an înainte.

Nu avea părinți.

Nu avea frați.

Nu avea pe cine suna.

Într-o seară, bătrâna o văzuse plângând singură pe holul spitalului.

S-a așezat lângă ea.

Au vorbit.

A doua seară s-a întors.

Și încă una.

Apoi în fiecare noapte.

Îi aducea un ceai cald.

Îi citea câteva pagini dintr-o carte.

Și rămânea lângă ea până adormea.

— Dar de ce? întrebă șoferul.

Femeia privi pe geam.

— Acum patru ani, soțul meu a murit în același spital.

În ultimele lui nopți…

…nimeni nu a avut timp să stea lângă el.

Am promis atunci că, dacă voi mai putea merge pe picioare, niciun om singur nu va mai trece prin ce a trecut el.

O tânără din autobuz începu să plângă.

Un bărbat își scoase șapca.

Șoferul rămase câteva clipe fără cuvinte.

Apoi se întoarse spre volan.

Apăsă un buton.

— Dispecerat?

— Da?

— Voi întârzia zece minute.

— Ce s-a întâmplat?

Șoferul privi în oglindă.

— Transport un om care face mai mult bine decât am făcut eu într-o viață întreagă.

Ajunși la spital, toți pasagerii au coborât.

Nu pentru că acolo aveau destinația.

Ci pentru că au vrut să o conducă până la intrare.

Asistentele au zâmbit imediat când au văzut-o.

— A venit doamna Maria.

Una dintre ele i-a spus șoferului:

— De aproape doi ani vine aici în fiecare seară.

Nu doar pentru această pacientă.

Pentru oricine nu are pe nimeni.

Șoferul scoase portofelul.

Îi întinse abonamentul lui anual de transport.

— De astăzi nu mai plătiți niciodată bilet.

Bătrâna zâmbi.

— Mulțumesc.

Dar am pensie.

Pot plăti.

Șoferul clătină din cap.

— Nu.

Uneori, cel mai mic lucru pe care îl putem face este să nu punem piedici oamenilor care îi ajută pe alții.

A doua zi, pe panoul din depou, colegii șoferului au pus o fotografie cu doamna Maria.

Sub ea scria:

„Nu toate eroinele poartă halat alb. Unele urcă în autobuz cu o sacoșă și un termos.”