A mers la bancă doar ca să ridice o adeverință

— Dacă îi dăm extrasul de cont acum, va vedea imediat că procura este falsificată.

Galina a simțit că îi fuge pământul de sub picioare.

A rămas nemișcată.

În birou, cei doi angajați continuau discuția.

— Poliția ne-a cerut să câștigăm timp. Principalul suspect este chiar soțul ei.

Galina și-a dus mâna la gură.

În acel moment, unul dintre funcționari a observat-o prin ușa întredeschisă.

A ieșit imediat pe hol.

— Doamnă Ionescu?

Ea a dat încet din cap.

Bărbatul a privit în jur, apoi a spus încet:

— Vă rog să veniți cu mine.

A condus-o într-un birou separat.

Acolo o așteptau directorul sucursalei și un polițist în civil.

— Ne pare rău că aflați astfel, i-a spus polițistul. De câteva săptămâni investigăm mai multe retrageri de bani făcute în baza unei procuri false.

Directorul băncii i-a pus în față documentele.

Galina a încremenit.

Semnătura era aproape identică cu a ei.

Dar procura nu fusese semnată niciodată de ea.

— Cine a depus aceste acte? întrebă cu voce tremurată.

Polițistul i-a întins o fotografie surprinsă de camerele de supraveghere.

Era Anatolie.

Soțul ei.

În imagini apărea intrând în bancă împreună cu contabilul asociației de grădinari.

În acel moment, toate piesele s-au legat.

Banii dispăruți.

Vecinii.

Documentele găsite acasă.

Telefonul din timpul nopții.

Totul fusese pregătit pentru ca vina să cadă asupra ei.

Polițistul i-a spus calm:

— Avem nevoie de ajutorul dumneavoastră.

Dacă sunteți de acord, vrem să creadă că nu știți nimic.

Galina a acceptat.

În aceeași seară s-a întors acasă și s-a purtat ca de obicei.

Anatolie părea relaxat.

Era convins că planul lui funcționa.

Două zile mai târziu, când s-a întâlnit cu complicele său pentru a împărți banii rămași, polițiștii au intervenit.

Amândoi au fost arestați.

În timpul procesului s-a dovedit că Anatolie falsificase semnătura soției, folosise procura pentru a retrage bani și încercase să convingă întreaga comunitate că Galina era responsabilă de dispariția fondurilor.

După pronunțarea sentinței, vecina care o jignise prima a venit la ușa ei cu ochii în lacrimi.

— Iartă-mă… am crezut toate zvonurile.

Galina i-a zâmbit trist.

— Uneori, cel mai periculos lucru nu este minciuna.

Ci cât de repede aleg oamenii să creadă în ea.

Câteva luni mai târziu, Galina și-a refăcut viața.

Iar de fiecare dată când trecea pe lângă banca aceea își amintea că, dacă nu ar fi fost renovarea și coridorul de serviciu, poate nu ar fi aflat niciodată adevărul la timp.